Ce e de facut?

Desi au trecut ceva de duminica pana acum trebuie sa scriu asta.
M-am gandit cum sa abordez problema in asa fel incat sa nu fiu nici prost inteleasa dar totusi sa-mi expun punctul de vedere ferm.

Am sa scriu aici despre o experienta prin care am trecut duminica, cand am mers la "Fata de matase artificiala" la Teatrul de Comedie in regia lui Vlad Massaci.
Nu mi-am propus sa scriu nimic despre spectacol pentru ca nu asta e treaba mea, vreau sa scriu despre public.
Candva imi spuneam ca eu vreau sa fac teatru pentru toata lumea.
Prima data cand mi s-a demonstrat ca asa ceva e cam imposibil a fost la Festivalul teatrului de strada, cand in fata mea se intamplau lucruri extraordinare si in stanga mea un grup de tineri comentau despre chilotii unei dansatoare care se afla la 50 de metri inaltime facand ceva minunat.
Atunci mi-am zis ca daca nici asta nu-i poate impresiona atunci ce?!

Experienta de duminica a fost putin mai dureroasa.
Cand am ajuns la teatru am aflat ca datorita Zilelor Bucurestiului intrarea se face liber, m-am bucurat in sinea mea , dar bucuria nu a durat mult, mai precis pana la inceperea spectacolului.

Asadar, in sala mica de la Comedie celor mai putin de 70 de spectatori le-a luat cel putin 10 minunte sa se opreasca din asezat, miscat, inchis telefoane, inchis guri etc... sa ma fac inteleasa, 10 minute timp in care actrita care se afla la maxim un metru si jumatate de ei incerca sa-i faca cat de cat atenti.

Apoi dupa cam jumatate de ora in aceasi sala minuscula incepe sa sune un telefon - si suna, si suna, si suna... si la un moment dat cineva si raspunde la acel telefon, moment stanjenitor pentru biata fiinta de pe scena care a incercat sa faca haz de necaz.
A, sa mentionez ca dupa fiecare heblu o parte din spectatori incepeau sa apalude, fie ca se terminase o scena fie ca se termina o simpla propozitie.

Nu stiu daca toate astea s-au intamplat din cauza faptului ca accesul a fost liber, ma gandesc ca daca biletul era de doar 10lei poate nu se intampla asta, se facea o minima selectie.

Eu nu am facut decat sa relatez niste fapte, fapte care oglindesc intr-o anumita masura calitatea publicului care nu cred ca este singurul vinovat, cred ca e vorba de o lipsa de educatie atunci cand vine vorba de o sala de spectacol. E ca si cum te duci la Atheneu si incepi sa aplauzi cum auzi putina liniste.

Am iesit destul de nervoasa de la acel spectacol, pe moment chiar mi-am zis ca o sa editez in scurt timp "Ghidul spectatorului de teatru" si o sa fie inclus in pretul biletului la teatru. Dar nu stiu daca asta e solutia - (inca o caut), pentru ca recunosc ca ma unge pe suflet cand vad cozile de la teatrele din Bucuresti si de la cele din provincie, dar cred ca anii trecuti in care teatrul a fost in declin au avut un impact si asupra educatiei spectatorului.

Eu nu sunt aici sa critic, sa judec - eu sunt aici pentru ca vreau sa fiu aici, pentru ca vreau sa schimb ceea ce vad si nu imi place, pentru ca am disponibilitatea necesara, forta si incapatanarea.
Iar cei care sunt nemultumiti din orice punct de vedere sunt liberi sa aleaga altceva, dar nu garantez ca asta nu o sa-i faca ignoranti.