Cate putin...

Azi m-am hotarat sa scriu din pat.

Da, pentru aproape o saptamana lumea mea s-a oprit din alergat, pentru o saptamana am putut sa ma trezesc ffooaarrtte tarziu, sa citesc pentru licenta doar daca am vrut, sa mananc prostioare si sa ma prefac ca nu urmeaza o noua saptamana de cosmar.

Normal era sa am o astfel de perioada dupa ce terminam cu toate examenele si cu toata nebunia ce urmeaza-n vara asta, dar cum niciodata nu fac lucrurile cum scrie la carte, iata ca asta a fost saptamana mea.

Zilele astea, aici in Timisoara, a plouat, zilnic; cand in rafale puternice, cand marunt-marunt , dar mereu a plouat - asa ca bluzitele mele de vara au stat cuminti in dulapul unde au fost asezate duminica.

Din fiecare experienta invatam cate ceva, si cred ca e bine asa, cred ca asta e ordinea fireasca a lucrurilor.

Si cu toate astea ajungem la anumite varste crezand ca stim cate ceva despre viata si despre noi, si ni se demonstreaza total contrariu.

De exemplu, cand suntem mici cine ne invata sa iubim , cine ne izoleaza fix sentimentul si ne spune : "asta-i iubirea"?

Nimeni.. asa cum este foarte posibil sa trecem prin viata si sa nu stim niciodata ce e iubirea exact.

In schimb invatam foarte repede ce e aia durerea, durerea nu e ceva la fel de greu de explicat ca iubirea, oare de ce?

Si cele doua trebuie sa fie neparat legate intre ele, sau pot sa supravietuiasca si independent?

Cineva mi-a spus ca e inevitabil- in dragoste vrei nu vrei te lovesti de greu , de durere, de senzatia aia groaznica in care simti ca ai prefera sa te loveasca ceva foarte foarte tare, decat sa trebuiasca sa mergi mai departe.

E haios cum mereu ne juram ca mai departe de atat nu mai putem sa mergem, ca aici se termina tot, cand adevarul e ca peste mai putin de o saptamana suntem pe picioarele noastre, intr-un mai mic sau mai mare echilibru.. dar oricum intr-o stare de normalitate aflata la un pol total opus de disperarea anterioara.

Mie mi-e greu sa spun "te iubesc", poate pentru ca nu stiu exact cu ce se mananca treaba asta cu iubirea, stiu ca atunci cand iubesti esti foarte foarte puternic, atat de puternic incat ai face absolut orice pentru persoana fata de care crezi ca simti asta.

Eu am puterea sa fac orice pentru cateva persoane din viata mea, iar acele persoane stiu sigur ca simt asta, si nu trebuie sa le zic zilnic cat de mult...le iubesc.

Asa ca spun rar cuvintele astea, atat de rar incat atunci cand simt s-o fac, corzile vocale mi se blocheaza si pentru cateva secunde nu pot sa scot niciun zgomot.

E amuzant.. dar atat de uman.

Azi.. azi plec din Banat, plec din Timisoara - ma intorc intr-un oras care chiar si noaptea alearga, un oras in care timpul este o notiune atat de vaga, pentru ca am senzatia ca in Bucuresti pana si ceasurile functionaeaza mai repede decat in orice alt oras.

Ma intorc acasa, cu gandul la linistea de aici, cu regretul ca nu am valorificat mai bine timpul petrecut ... cu toate ca nu stiu daca merita acum sa ma cert pentru toate diminetile transformate-n pranz...si cu regretul ca nu am cantat toate melodiile pe care le-am auzit, ca nu am mancat chiar toate prostiile pe care puteam sa le mananc, ca nu am citit toate cartile pe care le-am carat cu mine, ca nu am raspuns la toate telefoanele pe care le-am primit...

Dar, cu bucuria ca am mai primit o lectie despre iubire, despre curaj si frica, despre blandete, despre oameni buni si despre oameni rai, despre gelozie si incredere... cred ca tot ceea ce regret la un moment dat poate sa-mi fie furat intr-un fel sau altul.. dar tot ceea ce am invatat nimeni niciodata nu o sa-mi poata lua.

Va urez un weekend minunat acolo unde va e cel mai bine...

Grabita sa-mi fac bagajele, grabita sa prind un tren care ma face sa plang, grabita sa ajung in Bucuresti ca sa pot sa incep sa ma grabesc...

Cu drag